Chemarea...

În zbuciumul vieţii
Alergi dar disperat
Te lupţi cu toţi puieţii
Ce în viaţa au avansat.

Te-ai dus mereu departe
Dar fără înţelepciune
Şi ai uitat că în Carte
E scrisă o minune!

Ai lepădat Cuvîntul
Cîntarea, rugăciunea,
În minte ţi-a fost gîndul
Cel rău stîrnit, minciuna.

Nu ai gîndit că totul
Se va sfîrşi cîndva
Şi cel rău cu complotul
De nas te va trăgea?

Nu te-ai gîndit deloc
Că viaţa este scurtă
Şi ca în Cer un loc
E plin de Slavă multă?

Ai neglijat chemarea
De Dumnezeu făcută,
Te-ai cufundat în marea
De rău, păcat umplută.

N-ai vrut tu Adevărul
Să-l ştii şi să-l cunoşti
Să ai în tine Harul
S-auzi acele voci?

Nu te-a interesat nimic,
Ai ignorat totul,
N-ai vrut măcar umpic
Isus, să-ţi fie scopul...

Doar banii şi averea
Doar cheful şi onoarea,
Dar toate au fost ca fierea
Încet te-a cuprins jalea.

Pe Mine m-ai respins,
De-atîtea ori prietene
Mereu ai fost învins
Pus la pămînt, dar repede.

Cînd eu bateam la uşa ta,
Tu frecventai barul, discoteca
Şi cînd din şanţ te ridicam,
De atîtea ori Mi-ai întors faţa.

Eu încercam să te privesc
Din rău, din chin să te ajut,
Să iţi arăt cît TE IUBESC,
Dar dragul Meu, nu am putut.

Mai bat acum încă odată,
Te rog, ascultă glasul Meu
Poate nu-l vei mai auzi vreodată,
Te vreau cu Mine, în Cerul Meu!

Te rog lasă lumea pacătoasă,
Întoarce-te acum din drum,
Te rog întoarce-te acasă!
O fiul Meu, te chem acum!

                                         Amin